Săptămânile trecute am avut surpriza placută să redeschidem pe Facebook o poveste care a început în 1939 și s-a încheiat în 2008. Din povestea asta am făcut și eu parte o scurtă perioadă de timp ca ucenic în ultimul an de existență al secției române a BBC World Service. Am învățat meserie de la cei mai buni și nu mă sfiesc să spun asta niciodată pentru că redacția BBC de la București a însemnat cel mai important pas pentru mine ca jurnalist dar și ca om. BBC nu era doar o redacție… era o lume întreagă, completă, iar acum la o distanță de cinci ani pot spune că era chiar perfectă în condițiile în care astăzi presa trece printr-o criză de identitate, cu lipsuri mari la capitolul etică și deontologie. Dreptul la liberă exprimare și democrația ar trebui să încurajeze o societate să creeze mai mult conținut de calitate doar că la noi s-a întâmplat exact invers, iar procesul de degradare continuă în presă. De ce ar avea nevoie România de încă un BBC? Poate pentru că derapajele din presă au ajuns la cel mai jos nivel, nu pot fi controlate de nimeni și sunt prea puține alternative. Parti-pris-urile politice sunt pe față, reportajul a murit sau e pe cale să își dea duhul, iar în redacții “jurnaliștii” se transformă în niște roboți care iau știrile de pe agenții. În redacția BBC de la București nu exista reportaj făcut pe genunchi, nu exista sedință în care să nu se dezbată un subiect pe toate părțile, nu existau articole care să nu fie citite de un editor de tură, iar reporterii erau în teren acolo unde le era locul… Documentarele jurnaliștilor români de la BBC au fost premiate ani de-a râdul, erau și încă mai sunt etalon pentru unii dintre noi.

După închiderea frecvenței în 2008 ne-am resimțit cu toții. Ceva tot lipsește din peisaj și nu prea văd cine i-ar putea lua locul. Câteva proiecte independente, cum ar fi Casa Jurnalistului, RISE Project sau DOR încearcă din răsputeri să umple din locul rămas gol. Pe rețelele de socializare, prin bloguri și pe tot internetul găsesc oameni care comentează își pun problema presei românești, însă parcă sunt prea puțini cei care și fac ceva. Fiecare dintre noi, cei care am părăsit redacțiile convenționale pentru altceva am trăit pe propria piele ce înseamnă să ți se atrofieze creierul în fața unui computer, ce înseamnă să îți pierzi flerul jurnalistic pentru că nu mai ieși pe teren, că nu interacționezi cu oamenii care ți-ar putea da informații. Reportofonul a devenit o corvoadă, iar carnețelul de notițe și pixul nu se mai găsesc în poșete și rucsacuri, asta și pentru că la conferințe nu prea mai vine nimeni în afară de câteva televiziuni și fotoreporterii agențiilor de presă.

Într-un prezent în care îmi pun întrebări despre cum ar putea supraviețui presa de bună calitate și cu nostalgia BBC-ului în minte eu mi-am propus să încep simplu. Scriu pe blog, merg la evenimentele care mă interesează, fac interviuri și fotografii cu telefonul. Îmi fac meseria așa cum am învatat-o din “BBC editorial guidelines”, cartea cu coperte roșii pe care am consultat-o de atâtea ori de i s-au tocit marginile. Reportofonul e nelipsit din geanta și oriunde merg caut subiecte și dacă le găsesc încerc să scriu despre ele. Și pentru că BBC este aici… articole și materiale scrise de foștii redactori ai radioului se pot găsi și pe noua pagină de Facebook a BBC România.

Autor: Liliana Simionescu