Bike for Dad – un exerciţiu de prietenie şi respect între naţiuni

În faţa sălii de sport de la şcoala Nr. 190 stau parcate zeci de biciclete mici, mari, cu coşuleţe sau roţi ajutătoare, cu tricolorul prins pe ghidoane. În sală găsesc o forfotă şi o bucurie transmisă de o mare de copii îmbrăcaţi în tricouri galbene şi fluturând zeci de steguleţe cu drapelele României şi Thailandei. Părinţii îşi observă din spatele sălii gemotoacele galbene care zâmbesc şi şusotesc de bucurie că au venit să pedaleze pentru Rege. Care rege? Regele Thailandei.

Ceremonia este deschisă într-un cadru solemn prin intonarea imnurilor celor două state. În faţa micilor biciclişti se aflau Excelenţa Sa, Domnul Ambasador Komgrit Varakamin împreună cu soţia sa, directoarea şcolii Nr. 190, primarul sectorul 4 şi reprezentanţi ai Inspectoratulului Şcolar al Municipiului Bucureşti. Au ascultat în atenţi ecourile imnurilor celor două ţări.

IMG_6170„Scopul evenimentului Bike for Dad este acela de a celebra a 88-a zi de naştere a Regeleui Bhumibol al Thailandei, marcată la data de 5 decembrie. Majestatea Sa, Prinţul Maha al Thailandei a iniţiat acest proiect pentru a da o oportunitate poporului thailandez din ţară, dar şi din alte state ale lumii, să îşi exprime dragostea faţă de cel mai longeviv Rege al Thailandei, o domnie de aproape 69 de ani“, a declarat Ambasadorul Thailandei la Bucureşti, domnul Komgrit Varakamin.

Startul celor 15 ture de bicicletă a fost dat de domnul abasador şi de soţia sa. Îmbrăcaţi în geci peste care erau trase tricouri galbene, cu fesuri şi fulare la gât, micuţii s-au înghesuit la start şi împreună cu taţii lor au pedalat în răcoarea dimineţii de 11 decembrie. La finalul turei de biciclete, participanţii s-au bucurat de tot felul de delicatese thailandeze puse la dispoziţie de serviciul diplomatic thailandez la Bucureşti. Elevii şi părinţii lor au fost serviţi cu diverse feluri de tăiţei thailandezi cu legume, supe şi frigărui de pui cu sosuri speciale. Pentru câteva ore sala de sport a şcolii Nr. 190 s-a transformat într-un loc exotic, cu ambianţă thailandeză, decorat cu desenele imaginate de cei mici pornind de la tema ţării zâmbetului: elefanţi, tuk-tuk-uri, temple budiste şi flori de orhidee.

Diplomaţie prin implicare şi mişcare

Evenimentul de vineri de la Bucureşti a fost un exerciţiu simplu în care diplomaţia şi sportul şi-au dat mâna într-o formă de respect pentru cel care se află în fruntea unui popor îndepărtat dar prieten al României. Thailandezii din toată lumea s-au înscris la acest eveniment pentru a celebra alături de alte naţionalităţi un lider longeviv, un Rege. Implicarea autorităţilor locale româneşti şi a reprezentanţilor şcolii este de salutat, mai ales că, să pedalezi în luna decembrie, nu este cea mai uşoară provocare.

news_other-20151211-210207-4Bike for Dad a fost un eveniment la care au participat peste 600.000 de thailandezi din ţara mamă şi alte aproape 10.000 din diferite state. În luna august, există un eveniment asemănător dedicat Reginei Sirikit a Thailandei numit “Bike for Mom”.

Ambasadorul Thailandei la Bucureşti, Excelenţa Sa, domnul Komgrit Varakamin este unul dintre diplomaţii activi de la Bucureşti, care reuşeşte prin diverse moduri să aducă mai aproape de români căldura şi zâmbetul poporului Thailandez. Bike for Dad a fost un exemplu că diplomaţia făcută printre oameni dă cel mai bun rezultat.

Autor: Liliana Simionescu

Foto: Liliana Simionescu si ThaiEmbassy.org

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *