Iubirea romantică. N-am mai scris despre ea pentru că am tot trăit-o în ultimii ani. Mă fascinează constant sentimentul ăsta, e cu atât mai intens cu cât îl împărtășești cu celălalt. E o călătorie constantă, o descoperire continuă în care fiecare dintre indivizi își completează existența.

Iubirea.

Am tot căutat-o, am deslușit-o, am gândit-o ca iluzie, ca experiență, ca dorință, am trăit-o cu pasiune, am devenit altceva. Iubirea se leagă în timp, se construiește, se renunță la ea, ca mai apoi să fie deplină. Cum spune și Biblia, un lucru nu trăiește cu adevărat până nu a murit mai întâi.

Iubirea romantică își cere dreptul

Pentru fericire, dai la schimb timp, pentru pasiune, dai la schimb dorință, pentru celălalt, te dai la schimb pe tine. E o nebunie atemporală să te pierzi în celălalt, un bliss, o continuitate a conștiinței, a fizicului, a gândului, a sufletului, să fii unul. Complexitatea iubirii și a omului mă face să vreau mai departe să o aflu, chiar dacă voi trage mereu concluzii subiective și o voi cunoaște doar prin prisma a ceea ce trăiesc și a poveștilor romantice cu Tristan și Isolda, Romeo și Julieta, Adam și Eva.

Iubirea e tot ceea ce avem nevoie să fim.