La Revoluție… printre râuri de muncitori

Aveam 5 ani și 10 luni când a pornit Revoluția Română. Tata era reporter la Televiziune. Pe 21 decembrie lucra la un material despre o școală de pe lângă Sala Palatului. A aflat ce se întâmplă și a alergat înapoi la muncă fără să mai treacă pe acasă. Știa ce moment îi e dat să trăiască și că trebuie să fie acolo să-l acopere jurnalistic. Nu a mai ieșit din Televiziune în următoarele zile. A lucrat printre gloanțe și a dormit pe sub birouri până când a încetat focul.

Câteva banane verzi se coceau în tensiune pe biblioteca din sufragerie. (Tata zice că amintirea asta s-ar putea să fie de la Mineriadă, fiindcă în ’89 nu găseai nici morcovi, apăi banane, confirmă și mama.) Cum a auzit că Ceaușeștii au fugit cu elicopterul, mama a decis că trebuie să mergem în Piața Palatului. Ne-a luat de mână pe frate-miu și pe mine și ne-am alăturat râurilor de muncitori care curgeau prin cartierul nostru dinspre Uzinele 23 August, Republica, Electroaparataj, IMUAB, FRB, FLPB. Nu văzusem niciodată atâta lume, pădurea de picioare nu se mai termina, nici nu credeam că există atâția oameni în orașul meu. Șoseaua Pantelimon dădea pe dinafară. Mama ne tot zicea că Acum Trăim Istoria pe Viu și că e un privilegiu să participăm la ea, să fim cu ochii în patru și să păstrăm fiecare clipă din ce se întâmplă.

Noi nu prea înțelegeam ce se întâmplă, decât că „Dictatorul a fugit!” Unde, mă întrebam eu, poate și Catalin? „Suntem în sfârșit liberi”, ne tot zicea mama. Când s-a răspândit zvonul că soldații se alătură protestatarilor, tot puhoiul acela de oameni de pe străzi a început să scandeze „Armata e cu noi!”. Ajunsesem pe la Obor. Pe mama a recunoscut-o o cunoștință și a început s-o certe că-i nebună să iasă în stradă cu copiii. Imediat să meargă acasă și să ne ascundă! Maică-mea a zis nu, dar au sărit și oamenii din jur, „Doamnă, încă se trage! Duceți copiii acasă, nu fiți iresponsabilă!”.

Nu credeam că o să-l mai văd. Dar tata s-a întors acasă după vreo patru zile nebărbierit, mult mai slab și cu o privire sălbatică. Apoi totul a devenit incert și nătâng. #Revolutie25 #respect89

 Copilul tranziției: Cristian Neagoe, născut la 18 martie 1984.

Cristian Neagoe Copiii tranziției este un amestec de povești cu amintirile unor tineri români care au experimentat trecerea de la comunism la capitalism în cei 25 de ani de la Revoluția din 1989, un jurnal al celor care au trecut prin toate schimbările României de la Revoluție încoace. Sunt povești și gânduri ale copiilor care au crescut între cele două lumi: România comunistă și România capitalistă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *