Soarele te arde, vederea ţi se înceţoşează, stomacul ţi se strânge şi mâinile încep să îţi tremure, o ameţeală te cuprinde după fiecare mişcare. Cam asta simţi după patru zile de stat în căldură, fără pic de mâncare, trăind doar cu apă şi cu ideea că ceea ce faci poate însemna ceva. 24 de suporteri rapidişti sunt în a patra zi de greva foamei după ce echipa lor favorită a fost retrogradată în divizia B şi s-au decis printr-un gest extrem să ceară demisia mai marilor din fruntea fotbalului românesc. Vor să cadă capetele titanilor Mitică Dragomir şi Mircea Sandu.

Ajung la stadion în a patra zi de protest cu îndoiala că nu voi putea intra în incintă pentru că nu am o legitimaţie de presă. E prima dată când merg pe stadionul ceferiştilor. Poarta e larg deschisă. La intrare văd un afiş pe care scria mare „Respectaţi-ne protestul. În incintă nu intraţi decât cu apă”. Intru în zona vestiarelor, unde, pe scaune şi în picioare, stăteau vreo 20 de tineri într-o întrunire. Unii aveau câte un fular agăţat de gât, alţii erau îmbrăcaţi în tricouri vişinii. Încerc să trec printre ei neobservată, dar îi aud în treacăt când spun că se bucură că sunt şi “fete” cu ei la protest.

“Legione Granata”, etapa greva foamei pe gazon

Merg spre teren, unde erau deja instalate 12 corturi şi peste tot, pe jos, aruncate multe sticle goale de apă. Pe balustrade erau agăţate bannere cu diferite mesaje: „Îndurăm foamea, luptând pentru dreptate pentru că în Giuleşti există unitate!”, „Dincolo de Rapid nu există viaţă”, „Distrugeţi echipe cu tradiţie în spate”. Am înţeles imediat de ce erau toţi strânşi în holul vestiarelor, nu era nicio întrunire, doar se ascundeau de arşiţa de afară, unde la soare erau 37 de grade. Nu aveam cum să îi recunosc pe grevişti din tot grupul de oameni de pe stadion aşa că încep să îi întreb pe unii dintre baieţi dacă sunt dintre cei 24 de protestatari. Reticenţi la început cu ideea că sunt un jurnalist, care nu e de fapt jurnalist şi care mai e şi femeie pe deasupra, trei dintre ei acceptă să vorbim. Adess, Florin care e taximetrist şi Cătălin, locuia din cartier.

Florin, taximetristul, are prinsă de gât o eşarfă cu Rapid şi nişte ochelari de soare cu lentila oglindă în care se reflectă însemnele Rapidului din tribune. Suporterul îmi spune că de patru zile nu şi-a facut planul la muncă şi că s-a băgat în datorii, dar pentru el nu conteaza, căci iubeşte Rapidul ca pe copilul său. „Un părinte îşi susţine copilul şi la bine şi la rău. Pentru noi Rapidul e la fel ca un copil. Aici, nu e vorba doar de echipă. Noi nu protestăm doar pentru Rapid, noi protestăm pentru nenorociţii ăştia care conduc fotbalul românesc şi care fac ce le taie lor capul. Azi, vor aia, apoi fac cum vor ei şi ce vor ei… Pentru asta suntem aici. Noi protestăm pentru că ei nu respectă un regulament. Pe noi şi în divizia B, şi în divizia a cincea dacă ne duceau, noi tot rapidişti rămâneam. Conducătorii ăştia trebuie să plece că prea şi-au bătut joc de echipe cu tradiţie. Timişoara, Craiova… O să vedeţi, o să vă duceţi la meciuri să luaţi interviuri lu’ ăia de la Săgeata Năvodari, Concordia Chiajna, o să joace numai echipe din astea de la ţară… ” spune nemulţumit tânărul taximetrist. Cătălin îl aprobă pe Florin şi îl compătimeşte că şi-a lăsat taximetria pentru greva foamei pe care au început-o acum patru zile. Tot el îmi recomandă să nu mai întreb pe nimeni nimic, ci să caut pe Youtube melodia lui Dragoş Leasa şi Apostrof 86’ că acolo o să găsesc tot ce trebuie să ştiu despre spiritul Rapidului.

Am inimă de Giuleşti…

Dacă cei doi încă mai aveau energie să îmi vorbească una alta, Adess îmi spune că avut probleme cu inima în trecut. Lipsa mâncării şi căldura de afară nu face decât să îi creeze un disconfort şi mai mare. Rezemat de peretele vopsit în vişiniu, ia o tobă în braţe şi începe să bată în ea. Pe încheietura mâinii îi zăresc tatuajele. Pe dreapta scria 1923 şi pe stânga literele FCRB, adică anul înfiinţării echipei şi iniţialele clubului. Nici măcar nu îi pasă că poate să i se agraveze starea sănătății dacă o să continue cu greva foamei. „Prietenul Speedy avea glicemia scăzută, i-au zis cei de la salvare că dacă mai stătea aşa intra în comă. Şi mie mi-a zis echipajul de la salvare că nu e bine să fac asta, dar ce să fac? Eu am inimă de Giuleşti”, spune Adess. În tot timpul ăsta, băieţii îşi împărţeau sticle cu apă rece pe care le denumeau în funcţie de ce şi-ar fi dorit fiecare să mănânce. O sticlă în loc de şaorma, alta piept de pui, alta sarmale. Apa minerală era şampania cu bule. Se întrebau între ei ce fac şi răspundeau în cor “greva foamei”. Glumele, însă nu opresc foamea să se facă simţită.

Mihail, un băiat înalt cu o conformaţie atletică se îndreaptă spre noi. E tuns periuţă, are cearcăne, faţa uscată şi buzele arse de soare după patru zile pe gazon. Se aşează sfârşit lângă perete şi îmi arată cum îi tremură mâinile. „Începem să ne pierdem controlul… uiţi ce faci, uiţi ce trebuie să faci. Aveam 90 de kg când am început protestul, acum nu ştiu cât mai am”. Mihail, mi se pare că trăieşte cel mai profund stare de foame şi nemulţumire. El crede că doar atunci când va ajunge la capătul puterilor, undeva pe un pat de spital, poate îi va păsa cuiva din conducerea LPF ori FRF. Până atunci e conştient că protestul lor nu va avea mare efect. E ameţit şi sleit de puteri, mâinile îi tremură uşor iar glasul îi e pierit. Căldura de afară nu îi ajută prea mult pe suporteri. În corturi e saună, iarba de pe gazon e şi ea uscată de arşită. Ca să scape de starea asta în care corpul dă semne de slăbiciune, gaşca ceferiştilor începe să cânte, bat în tobă şi strigă cât de tare pot. Sunt ca în transă, uită de foame, de ameţeli, de mame, de iubite, de taţi, ei cânta despre iubirea pentru Rapid.

Mesaj stelist: “Urlă foamea în voi”

Sâmbătă, la orele 22.00, am ajuns din nou pe terenul unde se juca meciul celor 24 de grevişti contra lui Mircea Sandu şi Mitică Dragomir. Ambulanţa era parcată pe gazon. Fiecare protestatar a fost consultat şi verificat de medici. Scad în greutate de la o zi a alta, glicemia li se micşorează treptat, unii au tensiunea ridicată. Adess, având probleme cardiace primeşte o atenţie mai mare din partea medicilor.

La nici câteva minute după investigaţiile medicilor văd că tot gazonul se goleşte şi aleargă toţi spre ieşire. Steliştii afişaseră pe Podul Grand un banner mare pe care scria “Urlă foamea în voi”. Suporterii aleargă disperaţi să îi prindă pe făptaşii care plecaseră de mult de pe podul vandalizat. Se întorc pe teren aproape leşinaţi şi extrem de supăraţi că “spurcaţii” au făcut una ca asta. Steliştii de la Peluza Sud nu sunt la prima abatere, au mai trimis acum câteva zile un colet cu mâncare pe numele Eugen Grigore, cel care a ucis cu un camion o şatră de romi. Coletul avea în el pâine, şuncă, seminţe şi ciocolată Rom. Florin, taximetristul, abia mai respiră după ce a alergat să dea jos bannerul ruşinos. “Era ultras! Tot spurcaţii sunt măh, ăia de la Peluza Sud. Erau încă şapte prin boscheţi, dar au fugit că aveau maşină”.

Va urma…

Autor: Liliana Simionescu