Kievul și aproape toate orașele din țară sunt în focuri la propriu și la figurat, şase oameni au murit iar alte sute au fost răniți. Premierul ucrainean Mikola Azarov și-a dat demisia în ideea unui compromis pentru aplanarea conflictului dintre regimul Ianukovici și zecile de mii de protestatari sprijiniți de opoziție. După demisia premierului Ucrainean, Rada Supremă a anulat legislația care limita drepturile civile și care a pornit săptămâna trecută un val de violențe puternice la Kiev și în alte mari orașe ucrainene. În vizitele mele în Ucraina, ca jurnalist am avut șansa să văd ce înseamnă țara asta cu o populație de peste 45 de milioane de locuitori. Acum privesc la știrile de acolo și îmi pun multe semne de întrebare. Ca să găsesc câteva răspunsuri am contactat-o pe Ksenia Krasovska, o tânără din Cernăuți pe care am cunoscut-o acum câţiva ani. A răspuns rapid la mesajul pe care i l-am trimis pe Facebook.

O revoluție pentru libertate

Ksenia studiază la Universitatea din Kiev și mi-a spus că s-a aflat printre protestatari. A stat și ea pe Maidan alături de ceilalți strigând pentru libertate. “Revoluția s-a întins în toată țara, nu e doar la Kiev și Lviv. Și în Cernăuți, dar și în alte regiuni oamenii au preluat primăriile și au format consilii naționale. Mai mult consiliile acestea au interzis simbolurile comuniste, socialiste și simbolurile Partidului Regiunilor. Deja nu mai vorbim despre Uniunea Europeană sau despre Rusia. Acum vorbim despre libertatea Ucrainei. Ianukovici nu a făcut nimic bun, este corupt, este laș iar oamenii nu îl mai numesc președinte ci criminal. Asta pentru că oamenii au murit pentru că au ieșit să își spună punctul de vedere,”  îmi povestește Ksenia.

Tânăra protestatară îmi mai spune că de șase luni s-a mutat din Cernăuți la Kiev pentru că a început cursurile la universitate. A fost în mijlocul protestelor încă de la început, a stat mai bine de două săptămâni în Piața Independenței, la Maidan. Acum a ajuns acasă la Cernăuți pentru patru zile, și chiar și aici primăria a fost ocupată de revoluționari. „Am zeci de prieteni care au venit în Kiev, prietenii mei apropiați, colegi de la universitate, rudele mele din Cernăuți, toți susțin protestele. Toți oamenii ăștia scriu o istorie a libertății în Ucraina. Nu ne dorim să fim ca Bielorusia și nu vom fi așa pentru că ucraineni sunt oameni liberi prin natura lor,“ mai spune Ksenia. Foarte afectată de ceea ce se întâmplă în jurul ei, tânăra ucraineancă îmi mărturisește că în timp ce îmi scrie a cuprins-o plânsul. „Este greu să vorbesc despre ce se întâmplă, chiar acum când vorbesc cu tine de ce am început să plâng. Nu știu de ce. Mă cuprinde o senzație de mândrie când văd puterea poporului ucrainean, ei mă fac să mă simt foarte mândră de țara mea. Azi, miliția a început să vâneze activiștii ca să îi tortureze, Berkut (o unitate specială din cadrul miliției ucrainene) încearcă din răsputeri să instige oamenii, iar asta îi provoacă și mai mult să se revolte. Cred că cei mai buni oameni ai Ucrainei construiesc acum istoria prin această revoluție, e o revoluție pentru libertate!” spune Ksenia Krasovska.

Ucraina între Rusia și Uniune Europeană, o chestiune politică

După discuția cu Ksenia Krasovska l-am întrebat pe dr. Ștefan Popescu, Universitatea Sorbona care este cheia politică și economică prin care se poate înțelege situația din Ucraina. Potrivit lui, demisia premierului ucrainean nu va liniști situația: “Ucraina este o țară cu o situație complicată: țara cuprinde 17 milioane de rusofoni (pentru o populație de 45,5 milioane) concentrați în special în partea de est a țării. Regiunile rusofone produc cca 2/3 din PIB-ul Ucrainei. Rusofonii au propriile lor aspirații, legate în mod justificat de Federația Rusă. O parte importantă a etnicilor ucraineni cred că destinul țării lor trebuie să fie în Uniunea Europeană. Este iarăși o aspirație cât se poate de temeinică. Cei care fac analize (nu așa cum se scrie în presa din România) trebuie să constate și nu să aibă atitudini partizane. Ianukovici a fost ales democratic, iar proeuropeanul Iușcenko n-a intrat nici măcar în turul al doilea. Mandatul lui Iușcenko a fost un eșec pentru că este o prostie sa ignori interesele Rusiei. Uniunea Europeană nu a fost în stare să rezolve criza din Cipru, țară al cărei PIB reprezintă doar 0,2% din PIB-ul european, și criza din Grecia, țară al cărei PIB reprezintă 2-3 % din PIB-ul UE. Este oare pregătită Uniunea Europeană să se ocupe de Ucraina altfel decât prin politica Parteneriatului Estic? Are sau nu nevoie Ucraina de Rusia ? Acestea sunt primele întrebări pe care trebuie să ni le punem înainte de a spune dacă Ucraina trebuie să aleagă un drum sau altul.”

Ştefan Popescu mai susţine că demisia lui Ianukovici nu va rezolva problemele structurale ale Ucrainei: „Dacă prin absurd, Rusia s-ar retrage complet din Ucraina (mă refer la partea economică), Uniunea Europeană nu ar putea să se substituie. Ucrainenii proeuropeni au poate iluzia că acordul cu UE reprezintă mare lucru. Nu este așa. Ne place sau nu, singura cooperare economică eficientă nu poate fi făcută decât cu Rusia. Neglijarea intereselor Rusiei şi implicit ale celor 17 milioane de rusofoni poate duce la destrămarea Ucrainei.”

Potrivit analistului, dacă ar fi să privim scurt situația politică din Ucraina în prezent, tabloul ar fi următorul: „Asistăm la un conflict între două părți ale Ucrainei, un conflict care nu are numai conotații politice ci și culturale profunde. Dacă însă Partidul Regiunilor al președintelui Ianukovici are un program clar – cooperare economică cu Rusia și spațiul economic euro-asiatic, cooperare în domeniul securității cu Rusia – proeuropenii au doar aspirații. În plus, am văzut clar în acordul de asistența economică semnat cu Moscova, că primii se bucură şi de un sprijin concret, de zeci de miliarde de dolari,” spune Ştefan Popescu.

Totodată, analistul mai crede că în acest moment comunitatea internațională poate interveni doar cu câteva declarații și „măsuri de fațadă.” „Interesele marilor state din Uniunea Europeană faţă de Rusia sunt prea importante şi vor ţine seama de ele. Capacitatea Uniunii Europene de a acționa este redusă pe când a Rusiei este imensă: 17 milioane de rusofoni iar economia ucraineană este dependentă de cea rusă nu numai în ce privește importul de energie. Cred că se va ajunge până la urmă la un compromis – confruntarea pe termen lung nu va aduce decât sărăcie și va bloca proiecte importante atât economice dar şi politice. Dar orice compromis trebuie să tina seama de aspirațiile legitime ale celor două părți. Nu există aspirație « mai legitima » decât alta,” spune dr. Ștefan Popescu, Universitatea Sorbona.

O primă victorie pentru protestatari

Am avut o ultimă discuție privind situația Kievului cu jurnalistul Sergiu Dan, român născut în Ucraina care susține prin diferite proiecte comunitatea românească din Transcarpatia. Timp de doi ani, Sergiu a avut o interdicție de a intra în țară din partea statului ucrainean. Motivația nu a fost foarte clară, însă activitatea lui față de comunitatea românească din dreapta Tisei a continuat chiar şi de la distanţă în tot acest timp.

„Nu ştiu dacă acea interdicţie, pe care am reuşit să o anulez după aproape doi ani, a avut vreo legătură cu actuala putere de la Kiev. Însă îi susţin pe cei care protestează paşnic în Ucraina, îi susţin pentru că ştiu că cel mai important lucru este să îţi poţi exprima liber opiniile şi să nu îţi fie îngrădite drepturile fundamentale. Bineînţeles, nu sunt de acord cu violenţele care au loc în timpul acestor proteste. Din păcate, românii din Ucraina sunt cam pasivi față de tot ce se întâmplă pe scena politică ucraineană. Mă refer în special la comunitatea românească din Transcarpatia, unde românii au o situație materială foarte bună și nu depind de schimbările care au loc pe scena politică de la Kiev. Totuși, unii dintre ei au viziuni proeuropene, în timp ce alții consideră drept prioritate îmbunătățirea relațiilor cu Rusia, unde, pentru ei, accesul pe piața muncii se face mult mai ușor decât în Uniunea Europeană,” spune Sergiu Dan.

Ieri, premierul ucrainean şi-a înaintat demisia preşedintelui Viktor Ianukovici, motivând gestul său ca un pas înainte spre reconciliere şi calmarea situaţiei. Jurnalistul Sergiu Dan arată că totuși demisia lui Azarov e un gest care ar fi trebuit să se producă de mult: “Sigur că demisia premierului Mikola Azarov calmează spiritele, însă aceasta este o demisie întârziată, care trebuia să aibă loc în urmă cu aproximativ două luni, odată cu declanșarea protestelor proeuropene din Kiev. Cea mai mare greșeală a guvernării Azarov poate a fost decizia de a suspenda pregătirile pentru semnarea acordului de asociere cu UE la summitul Parteneriatului Estic, care a avut loc în noiembrie, la Vilnius. Această decizie a nemulțumit o bună parte a populației ucrainene și, nu în ultimul rând, a dezamăgit partenerii europeni ai Ucrainei. Prin urmare, lumea a ieșit în stradă, cerând reluarea negocierilor privind asocierea la UE. Protestele pașnice au escaladat, însă, pe 16 ianuarie, după ce Parlamentul de la Kiev a adoptat un pachet de acte normative care ar fi transformat Ucraina într-un stat cu un regim autoritar precum Republica Belarus. S-ar fi produs o ‘’lukaşenizare’’ a Ucrainei.”

Situaţia continuă să fie complicată în condţiile în care Ianukovici nu dă semne că renunţă iar trupele miliţiei fac victime. Revolta din Kiev este transmisă în direct pe internet pe diferite site-uri. Imaginile cu cocktail-urile Molotov zburând spre clădirile oficiale si intervenţiile forţelor de ordine împotriva manifestanţilor sunt mai mult decât evidente iar numărul victimelor e în creştere. Sergiu Dan spune ca orice gest al autoritatilor pare acum insuficient pentru solicitarile protestatarilor: “Din păcate, în ciocnirile violente care au avut între protestatari şi trupele speciale Berkut ale Ministerului de Interne al Ucrainei, şi-au pierdut viaţa şase manifestanţi, iar alte câteva sute de persoane au fost rănite, printre acestea fiind şi foarte mulţi jurnalişti. Cu toate acestea, se pare că protestatarii au reuşit să obţină o primă victorie – demisia Guvernului, în frunte cu premierul şi abrogarea pachetului de legi menite să pună capăt manifestaţiilor şi să limiteze dreptul la libera exprimare şi întrunire paşnică. Dar aceasta nu este suficient. Trebuie pedepsiţi toţi cei care se fac vinovaţi de cele şase decese provocate de brutalitatea cu care au acţionat trupele speciale, trebuie traşi la răspundere cei implicaţi în răpirea jurnaliştilor şi agresarea manifestanţilor paşnici. Nu în ultimul rând, trebuie pedepsiţi şi unii provocatori, pentru care noţiunea de dialog nu există şi atunci recurg la violenţă”.