Scriu o nouă scrisoare din Amsterdam. Zilnic, fac comparații cu România. Îmi este aproape imposibil să nu fac asta. Sunt câteva lucruri pe care le-am simțit de când am ajuns aici. Începând de la traiul de zi cu zi, care este diferit și mult mai liniștit decât acasă și terminând cu mintea, care nu mai este atât de încărcată de chestiuni negative legate de societatea în care trăiesc. Învăț zilnic să mă bucur de o societate cu rost. O normalitate pe care aș putea să o descriu în cuvinte simple. Amsterdamul, deși e un oraș turistic câteodată sufocat de vizitatori, e curat, eficient, un loc în care își trăiesc viața 180 de națiuni.
Olandezii știu să își aleagă cetățenii. Traiul, destul de scump în comparație cu alte capitale europene, face din Amsterdam un loc în care trăiești doar dacă îți permiți. Dacă ești calificat și faci performanță, ai și beneficii. Timp de 7 ani, expații au o reducere de taxe de 30 la sută la salariu. Cumva, acest aspect te face aproape prețios, ca cetățean. Știi că ești util națiunii în care trăiești și ai și avantaje pentru asta. Este drept, ce povestesc aici este doar experiența mea, care poate fi diferită de a altor conaționali din Olanda. Românii nu sunt așa de mulți ca în Anglia, Italia sau Spania, am înțeles și de ce. Totuși, într-o societate atât de condensată, cum este cea olandeză, nu ai cum să nu îți găsești un loc. Limba nu este un impediment, toată lumea știe engleză și poți lucra la marile companii fără probleme.
De celalată parte a Europei, România are ca și motto cuvântul ”involuție”, un haos general în care angajații români sunt sunt asupriți cu taxe, antreprenoriatul nu este încurajat iar corupția pare să fie brățară de aur pentru cei care conduc statul.
Mi-aș dori, naivă cum sunt, să ajungem și noi cândva ca olandezii, coordonați, la timp, puternici, nu doar o nație care pare șubrezită și lipsită de spirit de conservare. Măcar să ne dorim să evoluăm și poate chiar vor reuși. Între timp, eu, mă obișnuiesc cu binele și vreau să încep treptat să nu mai compar cele două țări, căci nu pot fi comparate.
Cu drag,
Liliana Simionescu