Iubirea, testul maturității emoționale

IMG_8090-0În experientele noastre unice de iubire, în toate secundele de fericire și apoi de goliciune, încrederea devine testul principal al maturității emoționale. Dacă reușim să trecem acest test nimeni și nimic nu poate întoarce rezultatul. Maturitatea emoțională este momentul în care el și ea se regăsesc în controlul lumii lor, când nevoile și satisfacțiile se împărtășesc din doi în unul, când nimic nu se divide, ci totul se unește.

Testul maturității este cel în care planetele și universul se aliniază perfect și creează minunea numită “te-am găsit, ești”.

Testul maturității emoționale este trecut cu brio, când rezultatul iubirii este unul cuantificabil în sentimente, în minute de înțelegere, asta după ce se depășesc momentele învățării încrederii. Testul maturității emoționale este încrederea și validarea iubirii prin aceasta.

Liniște, iubirea…

Există iubiri și iubiri pe care le experimentăm într-o existență umilă de câțiva zeci de ani pe pământ. Unii ar spune că e doar una, alții că sunt mai multe, nici nu mai știm… nu mai știm să iubim pentru că în jocul ăsta al iubirii ne pierdem în detaliile nebunești ale gândurilor și ne pierdem mințile.

Și totuși, există un moment de maturitate emoțională pentru fiecare dintre noi când iubirea înseamnă liniște. O liniște, o armonie din care nimic altceva nu ne poate perturba trăirea. Iubirea-echilibru apare când nici nu te aștepți, când toate furtunile zgomotoase de dinainte rămân doar niște tablouri cu mări înfuriate pictate în parcursul nostru individual. Fiecare dintre căutătorii de iubiri își găsește liniștea pe o insulă de comori unde se poate bucura de ea.

După ani de căutări ajungem în punctul terminus al fericirii când iubirea e tot: e gând, e emoție, e atracție, e vorbă, e inimă, e protecție, e ajutor, e susținere, e fericire, e, e, e, e… liniște, iubirea.

Un tehnocrat al românilor de pretutindeni

“Am trăit fiecare clipă şi pot spune că toţi îmi sunt ca şi fraţii, o familie mare e puţin spus. Vin din Bantul Sârbesc, 40 de km de la Vârşeţ, satul Sânt Mihai şi vreau să spun că satul meu este cel mai mare sat pur românesc din Banatul Sârbesc. Este o experienţă foarte frumoasă, bună, plină de bogăţii duhovniceşti pentru că noi românii suntem cu toţii fraţi, fie că suntem din Serbia, Basarabia, Ucraina… români de pretutindeni, acelaşi sânge curge prin venele tuturor”, asta îmi spunea în august 2011, tânărul Emanuel Veveriţă din Serbia, care ajunsese prima dată în România în cadrul unei tabere organizate de Departametutul Românilor de Pretutindeni. La cinci ani distanţă de la acel reportaj pe care l-am realizat pentru RFI, am avut şansa să îl întâlnesc pe omul care a iniţiat proiectul de tabere prin care mii de copii ai românilor din afara graniţelor, din Australia până la Cahul, au ajuns să îşi cunoască ţara. Un comunicat de presă despre un proiect m-a făcut să bat la uşile Casei Poporului în căutare unui senator care ar fi trebuit să fie şi el în vacanţa parlamentară, dar care tocmai îşi făcea bagajul să plece la comunitatea românească din Ucraina, apoi în Găgăuzia şi tot mai departe. Am găsit Parlamentul României aproape gol, cu luminile stinse pe holuri şi nişte muncitori care reparau de zor scările tocite ale Senatului.

De vorbă cu un senator asediat de cărţi…

„Cine uită, nu merită”, o iniţiativă pentru îngrijirea şi curăţarea monumentelor româneşti din afara ţării, a fost proiectul care m-a adus la Parlament în faţa senatorului Viorel Badea, vicepreşedintele Comisiei penru românii de pretutindeni din Senat. O doamnă amabilă m-a condus prin cotloanele pustii până am ajuns la la biroul senatorului. La prima vedere am crezut că am nimerit în plină mutare a biroului sau într-un spaţiu unde se depozitau lucruri. Era plin de cutii. Pe birouri, pe sub mese, pe scaune, cutiile de carton năpădeau spaţiul în care senatorul se presupunea că trebuia să lucreze. Până la sosirea domnului, mi-am permis să mă ridic de pe scaunul pe care stăteam şi să studiez etichetele cutiilor. Aşa am aflat că în cutiile de carton se aflau cărţi.

download

La scurt timp a sosit şi senatorul, era tot un zâmbet, într-o cămaşă în carouri cu mâneci scurte şi cu o ceaşcă de cafea în mână. Relaxarea cu care s-a prezentat mi-a dat de înţeles că şi demnitarii par altfel de oameni când renunţă la cravată şi costum. L-am întrebat pe domnul senator, de ce avea atâtea cutii cu cărţi?

„Este o campanie pe care am iniţiat-o acum câteva luni în Parlamentul României, le-am solicitat colegilor mei parlamentari să doneze câteva cărţi pentru şcolile româneşti din Găgăuzia. Mulţi dintre ei s-au activat şi au adus cărţi, au fost şi câţiva care nu au adus, dar proabil că din lipsă de timp nu au făcut-o… Acestea sunt cărţi de la ei, de la câteva asociaţii, de la diverse persoane şi nu sunt numai acestea. Vorbim de câteva mii de cărţi pe care le vom dona la Liceul Mihai Eminescu de acolo şi la universitate. Îmi doresc ca românii din această regiune a Republicii Moldova să aibă acces la o carte în limba română. O parte dintre ele sunt manuale şcolare, cărţi de beletristică, cărţi de specialitate pentru universitate. Aceste cărţi sunt donate de Comisia românilor de pretutindeni. Este prima dată când o comisie din Parlamentul României merge în Găgăuzia. Memembrii din comisie sunt extraordinari, indiferent din ce partid sunt, toţi au vibrat la proiectele pe care le-am propus în interesul românilor de pretutindeni”, mi-a explicat domnul Viorel Badea.

După ce am aflat misterul cutiilor din birou m-am întors la proiectul de la Cernăuţi pentru că am vrut să înţeleg de ce acest domn vrea să facă curăţenie la monumentele româneşti. Asta, şi pentru că ultima dată când am văzut Casa lui Aron Pumnul era într-o mizerie şi o neglijare de nedescris, plină de bălării şi păianjeni.

„Am hotărât să începem de la Cernăuţi pentru că acolo este o chestiune care trenează de mult timp, Casa Memorială Mihai Eminescu şi Cimitirul Central din Cernăuţi, au fost foarte mult timp ignorate, lăsate de izbelişte. Noi, vom merge acolo cu o echipă de tineri din România şi din Basarabia, o parte vor fi şi din Cernăuţi, cu care vom face curăţenie, vom repara ce putem, cât putem la casa lui Aron Pumnul, iar la cimitir vom curăţa mormintele eroilor noştri de acolo. În aceste câteva zile vom da practic un semnal atât cetăţenilor din cele trei state în care există români, cât şi autorităţilor din România, Ucraina şi Republica Moldova, spunându-le că aceste locuri sfinte trebuie tratate cu cea mai mare demnitate posibilă. Pe viitor, voi fi foarte încântat dacă voi avea alături de mine şi alţi oameni politici pentru că vreau să îi fac să înţeleagă pe ceilalţi cetăţeni că nu există nicio diferenţă între omul politic şi simplul cetăţean atunci când trebuie să ne cinstim trecutul.”

Românii de pretutindeni, consensul dintre partide

Dacă în vacanţa parlamentară domnul Badea face curăţenie prin comunităţi, participă la dezbateri în zone sensibile din Republica Moldova, strânge cărţi pentru şcolile din Găgăuzia, ei bine, în timpul anului iniţiază legi împreună cu ceilalţi colegi din comisie, care indiferent de partid şi doctrine se pare că ajung la pace şi susţin interesele românilor din afară. Un exemplu este modificarea legii cetăţeniei prin care şi românii din regiunile istorice pot avea dreptul să primescă cetăţenia română.

„Din fericire în Comisie nu se face politica partidelor, ci politica României. Aici, reuşim să ne armonizăm foarte bine şi rezultatele s-au văzut inclusiv la unele proiecte la care poate nu au avut binecuvântarea partidelor, dar au avut aviz favorabil în unaimitate la comisie. Un exemplu este legea dobândirii cetăţeniei române de către românii din celelalte state decât Republica Moldova. Sperăm ca în sesiunea următoare să primim aviz favorabil şi votul penului din Camera Deputaţilor, care este cameră decizională.”

Viorel Badea in Parlamentul European

Specializarea: „românii de pretutindeni”

Viorel Badea este senator în Parlamentul României din 2008 şi vicepreşedinte în Comisia Românilor de Pretutindeni din Senat. Din 1991, el a activat în diverse formule şi în diferite instituţii care au servit interesele românilor din afara ţării. Când nu merge în comunităţile istorice vizitează diaspora din Italia, Spania sau Marea Britanie. Face asta de aşa de mult timp că nici nu se mai consideră politician, ci un tehnocrat specializat „în românii de pretutindeni”. L-am întrebat cum văd românii din diaspora şi din regiunile istorice prezenţa unui parlamentar în comunităţile lor?

În 1994, făcea parte din grupul de tineri care au făcut ”Drumul Crucii” de la Chişinău la Bucureşti, mai târziu a fost cel care s-a implicat direct în crearea departamentului care se ocupa de români din afara ţării. În 1999, a iniţiat proiectul taberelor ARC, unde mii de tineri au avut acces la ceea ce înseamnă România. Nu i-am spus senatorului că acum câţiva ani am văzut şi am scris despre cât de mult înseamnă taberele ARC pentru copii din afara României, ci l-am lăsat să îmi confirme dacă ştie sau nu care este rezultatul. Ştia.

„Când am început programul ARC în 1999, copiii din Serbia erau speriaţi pentru că ei ştiau despre România numai lucruri negative. Când ajungeau aici şi vizitau Casa Poporului, Castelul Peleş sau când mergeau la mare le tremurau genunchii. Când se întorceau acasă făceau „revoluţie”, le explicau că în România e altfel, că nu e cum li se spusese, că le-a plăcut, că mai vor, că cei de aici vorbesc toţi ca ei, că un oraş întreg vorbea ca ei… Atunci am înţeles că e foarte important să le deschizi oamenilor orizontul oferindu-le informaţia corectă despre România”, spune senatorul Viorel Badea.

Am început acest text cu exemplul adolescentului Emanuel din Serbia pentru că povestea lui nu s-a terminat acolo. După prima lui tabără în România s-a hotărât să dea la Facultatea de Teologie din Timişoara. A plecat din Vârşeţ, Banatul Sârbesc să înveţe la Timişoara iar la cinci ani distanţă s-a căsătorit şi are un copil cetăţean român. Emanuel Veveriţă nu are încă o cetăţenie, deşi se trage dintr-un neam de români şi vorbeşte impecabil româneşte. Probabil că dacă legea cetăţeniei se va modifica, copiii românilor din regiunile istorice nu vor mai fi nevoiţi să intre în ţară cu paşaport sârbesc, ucrainean sau unguresc, ci vor avea drepturi depline de cetăţeni români.

Legea cetăţeniei, programul de tabere dedicat copiilor români din diaspora, construirea unui liceu, strângerea de cărţi româneşti, proiectul repatrierii românilor morţi peste hotare, stabilirea zilei limbii române, dar şi altele sunt lucruri pe care atât Executivul cât şi Legislatvul României trebuie să le facă în continuare pentru românii de peste graniţe. Proiectele acestea pot schimbă uneori destine şi îi pot aduce mai aproape de casă pe cei care sunt nevoiţi să stea departe de România.

Autor: Liliana Simionescu

Dave Douglas Riverside Quartet la Bucharest Jazz Festival

Bucharest Jazz Festival are mai bine de opt ani de existenţă şi de fiecare dată e o bucurie să auzi răsunând pe străzile centrului capitalei ritmuri şi improvizaţii de jazz cât mai ingenioase şi neaşteptate. La ediţia din 2014 am avut parte de muzicieni diverşi, însă pentru mine, Dave Douglas Riverside Quartet au fost ceea ce căutam să ascult într-o seară de vineri.

photo 2Jazz cu americani de 4 iulie la Bucureşti

Cei patru, Dave Douglas la trompetă, Chet Doxas la saxofon, Jim Doxas la tobe şi Steve Swaloow la chitară bas sunt un complet de personlităţi şi de sunete care reuşesc să se îmbine excelent. Muzica lor e un amestec de bluegrass cu ritmuri sacre din munţii Apalaşi. Cvartetul este condus de trompetistul Dave Douglas și de clarinetistul și saxofonistul Chet Doxas. Secțiunea ritmică este acoperită de Steve Swallow, fost membru al renumitului trio Giuffre, la bas, și de Jim Doxas, la tobe.

Pe scena de la Bucureşti au făcut un concert energic cu tot felul de influenţe muzicale de la classic la modern. Dave este cel care dă ritmul pe scenă, intervenţiile sale la trompetă reuşesc să deschidă calea celorlalţi. Chet Doxas a reuşit să transforme liniştea din Piaţa George Enescu într-o nebunie de sunete la saxofon. Intervenţiile la tobă ale lui Jim şi continuarea silenţioasă a basistului Stewe Swallow au făcut publicul să aplaude la finalul ficărei piese. Muzica lor este compusă în aşa fel în cât fiecare dintre ce patru muzicieni reuşesc să îşi facă numărul solo iar publicul se poate bucura de sunetele individuale are intrumentelor. Dave este cel care întreţine atmosfera pe scenă, cel care face prezentările şi cel care oferă respect celorlalţi colegi prin cuvintele frumoase pe care le spune despre ei. Cerul senin şi luna perfect vizibilă l-au făcut pe Dave să îşi îndemne auditoriul să îşi întoarcă privirile de la scenă pentru că spectacolul nu se dădea numai acolo ci şi pe cer.

Dave Douglas Riverside Quartet este un exemplu de frumuseţe muzicală, de jazz contemporan bine făcut, cu tot ce înseamnă libertatea improvizaţiei în patru instrumente: trompetă, saxofon, tobe şi chitară bas.

Biografie        

Dave Douglas este un important trompetist, compozitor și profesor din New York, ale cărui contribuții unice în muzica improvizată i-au adus disticții înalte, printre care se numără un fellowship Guggenheim, un premiu Aaron Copland și două nominalizări Grammy. Saxofonistul Chet Doxas are o carieră plină de diversitate, ce se întinde de la turnee cu muzicieni pop și folk, precum Sam Roberts și Rufus Wainwright, până la postura de conducător al unor trupe renumite de jazz canadian, alături de Oliver Jones și Guido Basso, dar și alături de staruri ale jazzului American. Unul dintre remarcabilii jazzmani de generație nouă din Canada, tobarul Jim Doxas este un muzician matur, care uimește mereu cu siguranța și măestria tehnicii sale. Important compozitor de jazz, Steve Swallow se bucură de o carieră de lungă durată, fiind unul dintre primii și cei mai influenți maeștrii ai chitării electrice ai acestui gen muzical. De asemenea, de mult timp, el colaborează îndeaproape cu vibrafonistul Gary Burton și cu Carla Bley.

Autor: Liliana Simionescu

Simpla iubire, corpurile

sleepIubirea este un joc complex de gânduri, de experienţe şi energii care ajung în final să nască sentimentul. Simpla iubire vine din felul armonios în care corpurile celor ce iubesc se amestecă şi se potrivesc. O astfel de chimie se întâmplă să fie şi la nivel mental sau spirital, să fie totul în aceeaşi concentraţie care să rezulte echilibrul perfect, acel impuls scurt de fericire.

Corpurile, însă… corpurile sunt surpriza fizică, exponentul direct al iubirii. E uimitor cum iubirea poate fi atât de evidentă fizic, când iubiţii rămân în prezentul materializat prin cele două corpuri fizice care se completează îndiferent de aranjamentul spaţial în care se află, când pielea e un tapet îmbinat de culori şi parfumuri din celălat, fără margini, fără formă de doi, o continuitate infinită. Un tot complet. Corpurile sunt potrivirea desăvârşită a iubirii.

Dacă minţile şi sentimentele nu sunt în aceeaşi direcţie… corpurile arată simplitatea şi firescul lucrurilor.

Corpurile încoronează iubirea şi o continuă prin bătăile inimii, prin fineţea pielii, prin obrajii ce radiază căldură, prin buzele care pecetluiesc fericirea şi o închid în corpurile îndrăgostiţilor.