Ultimul meci pe vechiul stadion al Legiunii Vișinii

Se spune că iubirea de Rapid îți intră în sânge la propriu, apoi în minte și ți se oprește în inimă. După cinci ani, am revenit pe gazonul ceferist să scriu despre ei, ultima dată fusesem la greva suporterilor rapidiști, unde am scris trei reportaje.

Ultimul meci de campionat găzduit de arena din Giuleşti

Calea Giulești, 12 mai, 2018, orele 19:20. În fața stadionului Valentin Stănescu zeci de oameni își așteptau rândul la bilete. 5 lei un bilet, ultimul bilet oficial care se dă la ghereta veche din Giulești. Toți suporterii au fulare, tricouri, bandane, tatuaje, toate cu Rapid, 1923, FCRB.

E ultimul meci de ligă pe bătrânul stadion, acum scorojit, cu scaune lipsă și bare ruginite, chiar aud un suporter că spune în glumă: “nici trepte nu mai sunt, au devenit alei”. Răsfirați printre rânduri sunt părinți cu copii, familii cu trei generații de reprezentanți, fiecare își ocupă locul pe scaunele crăpate de vreme. Unii își fac ultimele poze, se filmează, ei sunt vecinii din cartierele adiacente Gării de Nord.

Se strâng forțele, la Peluza Nord e chiar îngrămădeală. Rând pe rând suporterii se înregimentează în spatele porții adverse.

Șeful galeriei, începe spectacolul unei seri tipice de meci. Dă tonul, nebunia începe, microfonul tremură, vocea lui Liviu parcă e un tunet: “Hai, toată lumea, toți rapidiștii mei!“. Suporterii vibrează odată cu el, încep scandările, meciul cu Romprim rulează fin pe gazonul verde. Din tribune nu pare un meci de liga a 4-a. Liviu, ca un lider, îi încurajează și urlă din toți plămânii strigătul de luptă al Legiunii Vișinii, nu contează că e o luptă pe care știu din start că o vor câștiga.

Băieții încep nebunia, după primele goluri ale Rapidului. Se aude tare, tare: “Ale, ale, ale, forța Rapid, trup și suflet vom fi mereu pentru Rapid”,București, Rapid București“, iar favorita lor: “M-am trezit de dimineață , mi-am dat seama că e meci, mi-am luat șapca și fularul, tata m-a-ntrebat iar pleci? Noi tinerii suporteri ai clubului RAPID, cu steaguri si eșarfe, și cu tobe am venit, să ceee?”…

Energia lor e molipsitoare, respiră RAPID, iubesc RAPID, sunt total energizați, sar, aplaudă, cântă fără oprire. La jumătatea meciului, o legiune din tribune își aruncă tricourile. Mușchii sunt încordați, pumnii strânși le fac sângele să fiarbă în venele deja vizibile pe corpurile lor, sunt doar ei și Rapid.

Sar, sar cât mai sus la îndemnurile șefului de galerie, nu se lasă, tremură betonul sub ei. Nu au vârstă, nu au statut, nu au religie, sunt rapidiști. Atât.

Primul meci pe vechiul stadion pentru cel mai tânăr suporter al giuleștenilor

Îi văd în galerie pe băieții despre care am scris acum cinci ani, unii sunt la fel, alții au deja copii. Speedy și-a adus băiatul de doar un an și câteva luni la ultimul meci oficial înainte de renovarea promisă de autorități. În pauza dintre reprize, tânărul rapidist le povestește unor puștani din cartier de prima lui zi pe stadion:

Eram acolo sus în turn, pe vremea când suporterii rapidiști aprindeau ziare ca să facă fum și spectacol. Când am ajuns în peluza Nord, n-am mai plecat. Am vrut să îl aduc și pe ăsta mic, să fie aici, e primul lui meci pe stadionul ăsta vechi, vreau să ne amintim ziua asta când o să crească”. 

Bogdan junior, cel mai mic suporter al Rapidului la primul său meci pe vechiul stadion.

Rapidul bate Romprimul cu 10-0. După câteva scandări legate de Steaua se anunță finalul. La sfârșitul meciului se dă drumul pe teren iar rapidiștii se duc să își felicite idolii. Fac fotografii cu Pancu, Vlada, Voicu sau Niculae. Unii dintre ei, își iau amintire fire de iarbă din gazon, alții se îmbrățișează, toți sunt euforici. E ultimul meci de ligă pe stadionul lor!

Băieții spun că vor mai fi antrenamente sau meciuri demonstrative până îl vor dărâma buldozerele pentru renovare.

Luminile se sting pe teren, tribunele se golesc

Stadionul arată deplorabil, pare părăsit, dar tot are suflet, respiră, cumva, îl auzi în liniștea de după de meci. Parcă de printre rânduri se aud ecourile galeriei Rapidului. Scaunele, tribunele de beton, treptele tocite sunt toate imprimate cu zeci de ani de sentimente, sudoare, sânge, energie, iubire față de un ideal schimbat de vremuri. Ca și stadionul ăsta șubred, care stă să cadă, idealul Legiuni Vișinii a supraviețuit datorită oamenilor, celor care au păstrat memoria a ceea ce a este echipa din Giulești. Realitatea cruntă și soarta tristă a acestei echipe nu îi face pe acesti suporteri să se oprească, să creadă că la un moment dat Rapidul va fi acolo unde a mai fost.Stadionul Giulețri înainte de renovare. Ultimul meci.

Nucleul este în ei, indiferent câte divizări, câte echipe, câți acționari, câte politici, câte renovări o să mai sufere Rapidul… oamenii ăștia vor fi în tribune și vor reveni pe noul stadion, pentru că Rapidul sunt ei.

Autor: Liliana Simionescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *